Despre
Despre mine si despre acest blog
Sunt Gabriel Nechita, Growth Engineer pentru ElevenLabs.io - unul dintre principalii jucatori din piata de AI Voice. Inainte de ElevenLabs am lucrat pentru Toptal.
La ElevenLabs fac tot felul de lucruri:
- Front-End Development
- Back-End Development
- Page Performance Optimization (de obicei este un focus pentru mine si echipa in care lucrez)
- SEO Tehnic (de obicei este un focus pentru mine si echipa in care lucrez)
- SEO Experiments
... si multe altele.
Lucrez in principal in tehnologii JavaScript (React, TypeScript, NextJS & friends) si cand e nevoie ating si alte codebase-uri care sunt in Python, Ruby, PHP si orice alt limbaj de programare.
Mi-ar placea in 2024:
- sa scriu peste 100 de articole pentru acest blog
- sa lansez primul meu produs
- sa castig mai mult de 150.000 de euro (da, ai citit bine - momentan sunt la 80% din obiectiv)
- sa cresc acest blog la 20.000 de vizitatori/luna
- sa monetizez acest blog (sa produca min 1000€/luna)
- sa invat un limbaj de programare nou - Python/Go
- sa devin mai bun la algoritmica
Mi-ar placea sa fac din acest blog, cel mai popular blog despre programare din Romania.
Odată la 1-2 săptămâni îți voi trimite un rezumat cu cele mai interesante lucruri pe care le-am descoperit și cu articolele pe care le-am publicat pe acest blog.
0 spam. Te poți dezabona oricând. Nu voi folosi adresa ta de email în alte scopuri promoționale.
Despre acest blog
Am pornit developedia.ro din urmatoarele motive (ordinea este aleatoare):
Imi era dor sa scriu
Dupa ce am vandut 1cartepesaptamana.ro - 1CPS am simtit un gol in suflet (nu exagerez).
Am muncit la 1CPS aproximativ 7 ani de zile si niciodata nu am reusit sa il transform intr-un business sustenabil, desi am reusit sa il monetizez si sa il transform intr-o sursa de venit low-maintenance.
Desi nu mi-am indeplinit niciodata acest obiectiv, datorita 1CPS am crescut foarte mult ca om si ca profesionist.
Am avut ocazia sa invat foarte multe, foarte repede (mai ales primii 2-3 ani de 1CPS).
De pe urma experientei 1CPS am ramas cu impresia ca atunci cand scriam foarte mult, invatam mai repede si mai eficient si per total simteam ca sunt mai creativ.
Vreau sa creez un side-project profitabil
Sunt genul de persoana care are foarte multe idei, incepe des, dar duce cu greu la capat propriile idei si le abandoneaza dinainte sa aiba succes cu ele.
Din acest motiv am nevoie de o provocare care sa ma ajute sa imi disciplinez acest obicei de a incepe lucrurile si de a nu le duce la indeplinire.
La munca, nu am aceasta problema, fiind in general un tip destul de productiv, dar cand vine vorba despre ideile mele, prea putine lucruri au fost duse la indeplinire. Asadar, trebuie sa invat sa fiu angajat mai bun pentru propriile mele idei.
Obiectivul meu final este sa imi pot controla 100% timpul pe care il aloc "muncii" (adica activitatea aia pe care o faci ca sa produci bani), iar in general ai flexibilitatea aceasta doar dupa ce pui pe picioare un sistem care sa aduca bani suficienti, incat sa ai libertate sa decizi ce vrei sa faci cu timpul tau.
Cred ca cel mai bun mod de a-mi castiga independenta, este sa creez 1-2-3 side-project-uri profitabile, iar acest blog va fi una dintre aceste incercari.
Vreau sa retin mai mult din lucrurile pe care le invat
O mare problema a mea personala (desi pare sa fie un fenomen la scara larga), este ca nu retin suficient din ceea ce citesc/invat.
Citesc zilnic foarte multe articole, documentatii, vad video-uri despre lucrurile care ma intereseaza, dar retin prea putin in comparatie cu cata informatie intra pe ochi si pe urechi.
Din dorinta de a imbunatati capacitatea mea de a retine informatiile pe care le consum, am decis ca un blog scris e cel mai bun mediu pentru a face asta, pentru ca imi ofera posibilitatea de a internaliza lucrurile pe care le invat.
Vreau sa ajut 1000 de persoane sa devina programatori pana in 2025.
In 2014 m-am decis sa devin programator web. Am colaborat cu niste programatori cu care nu mi-a placut sa lucrez. Nu am simtit niciun fel de conexiune si mi s-au parut per total slabi (neprofesionisti). In mintea mea s-a nascut un gand, daca cineva poate sa fie asa de slab si sa castige atat de bine, atunci eu pot sa fiu mai bun si sa castig si mai bine.
Cochetam deja cu Web Development de ceva timp, dar am zis ca e timpul sa "go all-in".
In 2 luni am obtinut primul job cu noroc. Nu stiam nimic, dar cu ajutorul unor colegi, Google si StackOverflow, am reusit sa devin cat de cat competent in cativa ani (cred ca mi-a luat vreo 2.5 ani sa fiu cat de cat competent).
Mi-ar placea sa ajut 1000 (da, ai citit bine) de persoane sa devina programatori pana in 2025.
Voi incerca sa fac asta prin articole tehnice, sugestii de cum sa isi structureze procesul de invatare si muuuuulte articole despre soft skills, care sper eu ca vor ajuta 1000 de oameni sa devina job-ready in cel mult 1 an din momentul in care s-au decis cu adevarat ca vor sa devina programatori.
S-ar putea sa lansez si produse in jurul acestei idei de a deveni job-ready, dar vom vedea pe parcurs, orice plan imaginat suna bine, viata reala functioneaza diferit.
Vreau sa fiu mai consecvent.
2024 este anul in care sunt 100% concentrat pe ideea de a fi consecvent.
Cresterea si monetizarea unui blog nu se intampla peste noapte.
De obicei nu vezi rezultate vizibile (suficienti bani ca sa se simta un upgrade in viata ta) pentru ~6 luni, din experienta mea precedenta cu 1CPS si cu proiectele unor prieteni.
Din acest motiv imi doresc sa scriu 2-3 articole/saptamana, pana cand proiectul va deveni de succes.